Retezat – un loc cu si de suflet

Am tot auzit povesti despre muntii Retezat de multa vreme dar cumva am facut ce n-am facut si abia de curand am ajuns la fata locului, noroc cu scoala de iarna. Ne-o placut insa atat de mult incat dupa nici doua saptamani ne-am si reintors, de data asta numai si numai sa ne bucuram de minunea dintre zapezi. Cumva am intuit destul de usor de ce-i tot lauda lumea, numai dupa ce am aruncat o privire pe harta muntilor Retezat: is presarati cu lacuri mai la tot pasul si abia astept sa vina vara sa le descoperim.

Drum-inchis-Carnic-muntii-RetezatAcum insa, pe timp de iarna, povestea noastra s-o intins printre zapezi si creste. Suntem tare norocosi sa avem pe langa noi un Arpi drag, care de curand si-o cumparat o pereche de schiuri de tura si unde altundeva sa le testeze daca nu in Retezat. Asa ca ne-am sculat cu noaptea-n cap (la propriu, la ora 5 suna ceasul, spre disperarea mea…) si in nici 3 ore eram la intrarea pe traseu. Pentru cei care vreti sa urcati atentie mare, dupa semnul de acces interzis (adica unde se si termina asfaltul) nu insistati sa urcati cu masina decat daca o stiti rezistenta si capabila de off-road. Drumul este foarte prost, multumita camioanelor ce transporta sute de tone de lemne, si primariei care nu face nimic in acest sens. Oricum, de acolo pana la Carnic nu mai sunt decat cativa Km, se pot face lejer pe jos.

Noi ne-am pornit la drum dar habar nu aveam unde urma sa innoptam, cei de la cabana Gentiana or spus ca, din cauza de ceva concurs organizat, nu au locuri disponibile, iar la cabana Pietrele nu raspundea nimeni… Mare noroc am avut ca am gasit in Carnic chiar pe unul dintre cabanierii de la Gentiana care ne-o spus sa merem linistiti ca sunt locuri si pentru noi. Bucurie mare, pentru ca asa scuteam cam o ora din traseul propus, numai bine sa putem reveni la cabana pe lumina, in plus chiar ne-a placut la Gentiana si data trecuta. Costuri: camera 30 lei de pat in dormitor sau 25 lei in pod (de preferat podul, in dormitor de obicei este prea cald), 1 leu cana de ceai, 6 lei doza de bere. La cabana Gentiana nu se gateste, deci musai de venit cu mancare in rucsac pentru toata perioada. Exista si o taxa de rezervatie in valoare de 10 lei, valabila o saptamana si care se achita la jandarmi, nu la cabanier.

De aici incolo a cam fost, cum spuneam, de poveste. Am avut parte de-o vreme absolut minunata, am urcat in tricouri cu maneca scurta si tot ne era cald, sa nu mai zic ca ne-am intors arsi pe fata mai ceva ca dupa un weekend la mare :D. Traseul pentru prima zi: Carnic, cabana Gentiana, Bordu’ lui Toma (sau Bordu’ Tomii), Valea si lacul Pietrele cu retur la Gentiana. In total am facut aproximativ 6-7 ore pe traseu, din Carnic pana seara la cabana, cu tot cu pauza de pranz. Lacul fiind inexistent, ascuns mult sub zapada, am mai facut o bucata de drum catre Saua Bucura, sa studiem terenul pentru a doua zi.

Muntii Retezat 2015 - Dusi.ro

Muntii Retezat 2015 – Dusi.ro

De dimineata (cam tarzie, de data asta), dupa ce ne-am amarat toti de mizeria si scandalul facut de “echipele” de participanti la “concurs” (concurs de orientare montana, pentru ghizi, sau ceva de genul, deci pentru oameni de munte, teoretic…), am purces catre creste. Tinteam varful Peleaga (2.509 metri) dar cumva cu retinere, avand in vedere ca echipamentul era cam limitat: o pereche de coltari si doi pioleti la patru magari, nu prea ii cea mai sigura echipare. Ma rog, urma sa evaluam situatia dupa ce ajungeam in creasta. Asa ca am pornit iarasi pe acelasi traseu facut deunazi, de data asta bucurosi ca zapada era inghetata si nu ne mai scufundam tot la doi pasi (mai alesi unii dintre noi or fost tare bucurosi de schimbare :D). Porniti pe la 8:30 de la Gentiana, am ajuns in mai putin de-o orala lacul Pietrele si apoi am trecut la urcarea catre creasta, profitand la maxim de urmele lasate de o alta echipa care trecuse cu nici jumatate de ora inaintea noastra, pe acelasi traseu (e drept, ei erau pe schiuri, dar tot ne-au prins bine urmele). Asa ca am facut o urcare de abrupt, cumva pe traseul de iarna dar nu musai, oricum cam asta era zona de urcare. Ne-am vazut ajunsi intr-un final un saua Bucurei, unii dintre noi cam speriati caci sus deja zapada eram cam gheata, din cauza soarelui de cu o zi inainte, asa ca fara bocanci seriosi situatia eram cam aluneacoasa. Deci, era cazul de luat decizii. In total am facut aproximativ doua ore de la cabana Gentiana pana in saua Bucura, de data asta fara nici un fel de pauza, am mers continuu. Estimez ca tot traseul s-ar fi incadrat in 3, maxim 3 ore si jumatate, de la cabana pana pe varful Peleaga.

Tot Arpi o fost cel care o deschis discutia si, desi ne uitam toti lung catre varful Peleaga, aflat deja la mai putin de-o ora de mers, am decis de comun acord sa nu fortam si sa nu riscam inutil. Si sunt convins ca o fost cea mai buna decizie, zicerea ca “muntele nu pleaca, tot aci il gasim si data viitoare” fiind una dintre cele mai intelepte cand te afli sus, intre creste. Ne-am cocotat pana la urma pe un varf secundar, fara nume, la o altitudine de 2.300 de metri si ne-am bucurat de marea de creste si vai care ne inconjurau in toate directiile. Cum inca vremea era aproape perfecta si eram si putin ascunsi de vantul din creasta pe dupa varf, am putut sa stam in conditii mai bune decat la orice cinema. Si am promis toti ca in muntii Retezat vom reveni, nu doar curand cat si des. Ar fi si pacat sa nu, la cat de aproape ne sunt de casa. Ramane numai sa vedem cat de aglomerata este situatia mai la vara, sigur “traficul” in zona va fi mai crescut.

La intoarcere ne-am bucurat de-o cabana Gentiana goala, numai noi si cabanierul, am mai ras un rand de ceai din partea casei si, cu inima indoita, am coborat catre masina si inapoi acasa. Cum ziceam, este un loc cu mult suflet si-i cam greu sa te desparti de linistea si frumusetea de acolo.

In concluzie, cautam sa cumparam coltari si pioleti: sugestii, oferte, idei, recomandari? Le primim cu drag :D.

 

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Marian

Pasionat de calatorie, scris, mers pe munte, pe bicicleta sau cu motocicleta, ma caracterizeaza nelinistea mai mult decat orice altceva. Din acest motiv ajung sa scriu mai rar decat imi doresc, dar cum suntem cam putin pe acasa, scriem cand si cum apucam. La urma urmei conteaza in primul sa ai despre ce scrie, nu?

You may also like...

1 Response

  1. 22/09/2016

    […] atatea luni. Dar ce pot face daca-i asa de fain acolo sus? De data asta ne-am invatat lectia dupa ultima tura cand ne-am intors de la baza varfului Peleaga si am venit pregatiti cu tot echipamentul: […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *