Cum sa te coci, marca dusi.ro, in… cativa pasi

Te trezesti la 5 jumatate. Faci poza la rasarit, de pe geamul ala mic de la mansarda, si te culci la loc. Te trezesti mai tarziu, mananci o omleta simpla cu castraveti cruzi langa. Intri in priza invartind acte, completand chestionare/formulare pentru viza de Belarus, tragi repede pe tine echipamentul de l-ai purtat ieri mai bine de 9 ore, pe drumul Cluj Napoca – Bucuresti*, mai treci pe la un xerox si apoi pleci PREA TARZIU spre Ambasada Belarus.
*
• Marian, in formula isteata, si-a scos membrana de ploaie si de pe geaca si de pantaloni.
• Adina, in varianta cu creierul pe bat de vata de zahar, si-a luat pe sub costumul cu membrane SI o bluza de corp si colanti. Galbeni.
Ajungi alergat, lasi calul parcat doua strazi mai cas si fugi sa cauti susnumita institutie. Intr-o mana cu acte, intr-o mana cu casca, in alta mana cu butonul de NOS pentru bocancii alergareti.
Ajungi, rosu si transpirat cu jumatate de ora inante de incheierea programului de depunere a actelor. Suni vreo 5 minute la interfon, timp in care iti dai seama ca nu mai ai timp sa te duci sa achiti si taxa necesara pentre acte, si nu raspunde nimeni. Reuseti in final sa intri, ceva nu ai pregatit bine, incerci sa rezolvi, nu merge, programezi sa revii a doua zi dimineata cu, speri tu, cele necesare.
Te intorci la mobra, in pas apasat si frustrat. Simti ca s-a lipit costumul de tine. Dai un telefon, te urci putin mai resemnat in sa si pleci spre service sa lasi V-stroama la reglaje si alte surubareli. Esti deja rosu rac la fata. Restul nu se vede. Demontezi saua, o iei la sub brat si pornesti perpedes pe Viilor in jos. Sub celalalt brat ai geaca si in spate un rucsac mic. Tre’ sa ajungi undeva, doua intersectii mai incolo, pe dreapta. Vezi tu. Si vezi, ajungi, lasi saua si foaia aia de incalzire ce trebuie montata. Incepi apoi sa tii degetele incrucisate in speranta ca totul va iesi bine. Esti deja copt spre rascopt.
Pornesti perpedes spre Unirii, spre cel mai apropiat metrou. Dupa vreo alte doua intersectii incepi sa legi strazile cu amintiri facute cu Claudiu. Apoi iti dai seama ca esti aproape de Fabrica. El are acum o sala ce ii poarta numele acolo. Decizi ca te duci sa bei o cafea si eventual sa mananci pe terasa.

Ajungi in final si aici si repde te inghesui in toaleta sa dai jos substraturile lipite de tine. In proces iti aduci aminte ce-a mai ras de tine cand ai ajuns in Club A cu tigaia de clatite dupa tine. Si cum ti-a facut dita-mai cucuiul intr-o seara si cum a dat el noroc voiniceste cu sticla ta de bere, in timp ce galgaiai din ea, si ti-a spart un colt mic dintr-un castor. Si razi si tu stiind ce ar mai rade iar de impiedicaturile tale de azi.
Iesi din baie, te asezi la masa.
Marian mestereste de zor la rezolvarea actelor pentru vizele de Belarus si Federatia Rusia, eu scriu cu gust amar si atat.
De fapt articolul asta e mai mult despre el. Despre dor si frustrare.

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Adina

Obsedata de toate soiurile de zambete. Si de oameni. Sunt (inca) un copil care calatoreste prin lume si prin vietile altora; iubesc plimbarile si vorbesc mult. Povestesc despre motoare, biciclete, trekking si escalada prin munti, experiente si patanii de pe drumurile batute, iubirea pentru mari si oceane, poate despre concerte, dar sigur despre drumuri - indiferent de mijlocul de transport ales.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *