Catre Nordkapp, ziua 1: Cluj-Napoca, Lechinta, Vatra Dornei, Sucevita, Radauti, Siret – Cernauti, Ucraina

Cluj to Nordkapp 2016 - Dusi.roMno ca am ajuns si la povesti – numa’ rabdare sa avem, ca tolba-i plina ;). Prima zi, caldura mare, somn putin si evident ca plecam cu intarzierea clasica de cam o ora. Dupa ce manevrez cu greu agregatul la iesirea din garaj, unde eram blocat de fo’ doua masini parcate cam prea inghesuit pentru gabaritul nostru, in fine suntem pe drum. Nu inainte de a ne opri, scurt, sa verific/ajustez presiunea in pneuri, acum ca tot aveam calabalacul complet incarcat (de cat de exploziv era top-case-ul nu mai povestesc, doar zic ca era treaba de doua persoane sa-l inchidem :P). Surpriza, dupa ce termin cu presiunea, ma trezesc blocat intre doua masini, una care astepta tot dupa aer, alta dupa aere – si da-i si-mpinge, da-i si-mpunge la cele +300Kg de sub mine. Mno, gata transpirat, ‘nainte sa iesim din oras. Ne consultam scurt daca s-o luam pe drumul drept si larg sau pe cel secundar si nu ne ia mai mult de 2 secunde sa ne hotaram: secundar, pe Lechinta sa fie, ca doar o inceput calatoria. Si cam asa ne-am pus pe drum, intr-o directie cvasi-necunoscuta si iesind din Cluj fix in directia opusa celei planuite initial: nu mai mergeam catre Kiev via Sighetul Marmatiei ci via Radauti, Siret, Cernauti, unde urma sa si innoptam.

Drumul de poveste, liber, lejer, vremea aproape perfecta: cald dar nu zapuseala, numai bine sa ne bucuram de drum. Pe care le-am…, ca sa zic asa, ca ne-am trezit in Vatra Dornei fara nici o pauza mai serioasa, cu o foame cat casa de mare si-o graba la buda pe masura. Si cu pofta nebuna de placinte cu branza, ca am vazut undeva pe drum, intr-un sat fara de nume, o placintarie care tare-tare bine arata si de fraier nu m-am intors. Asa ca ia nene strada mare din Vatra Dornei si cauta placinte cu branza – si-am gasit :D.

Cluj to Nordkapp 2016 - Dusi.roMai departe oleaca, numai ce vad ca se desparte drumul via Sucevita de cel via Campulung Moldovenesc, frana brusca din motiv de GPS care ne trimitea catre Campulung. Neaaaaa, nu neica, pe acolo vad eu drumuri frumoase, nu pe unde zici matale. Deci da-i stanga si apoi da-i bice, ca sunt unele dintre cele mai faine serpentine din partea asta de tara. Oricum, minus TransRaraul cred ca nu am ratat prea multe serpentine prin drumul nostru – numai bine cat sa se aseze cum trebuie bagajele pe mobra si noi printre ele.

Planul initial era sa trecem in Ucraina via Vicovu de Sus, dar cand am ajuns in zona si-am intrebat, ne-or trimis automat catre Siret, ca vama de acolo era inchisa. O fi fost, n-o fi fost, habar n-am, soarta o decis ca trebuia musai sa trecem prin Radauti – avea ea niste planuri… Mai exact, n-am intrat bine in Radauti, pe niste drumuri mai ceva ca valurile, ca telefonul/GPS-ul nostru se decide ca vrea o pauza. Nu de alta dar, de la caldura cred, i-a venit asa cu lesin si s-a scurs din suport, a ramas pret de-o juma’ de secunda agatat in cablul de alimentare si dus o fost, disparand vertiginos sub carene numai ce-l vad cu coada ochiului topaind pe sosea, in urma noastra. Am oprit, dupa cativa metri buni, avand in vedere ca viteza era cam la limita legii, si da-i si cauta telefonul, cu tot felul de scenarii apocaliptice in cap (aveam solutia de rezerva dar parca nu vrei sa apelezi la asa ceva inca din prima zi…). Noroc ca anul trecut mi-a filat mie o lampa si telefonul asta-i orice numai normal nu – termenul de caramida ii bun de alint pentru el, conform cu standardele actuale – asa ca l-am gasit, undeva prin iarba, pe cealalta parte a drumului, rontaind constiincios in continuare la hartile iGO-ului. L-am ridicat, l-am fixat in suport (corect de data asta, ca eu am fost de vina pentru intamplare, am trecut cablul de alimentare prin suport, prin spatele telefonului, sa stea mai bine – ei bine, n-o stat) si i-am dat bice mai departe. Singurul “defect” in urma pataniei fiind de fapt cablul de alimentare, care din cauza socului nu se mai fixeaza corect in mufa. In rest, viata luuuuuunga caramizii, ca tare bine si-o facut treaba.

Cluj to Nordkapp 2016 - Dusi.roTrecem noi si de vama, aglomerata si calduroasa, ne facem gasca de prieteni cu niste tigani (in sensul cel mai clasic al cuvintului), colegi de coada in vama, care ma tot intrebau de cum ii viata pe motor: “frumoasa, nene, frumoasa. Da’ cam calduroasa” :P. Dupa vama s-o cam terminat distractia, nu de alta dar imi era deja tare dor de asfaltul din Radauti – nene, partea de sud a Ucrainei are niste drumuri de te-ai lua de cap, daca ai avea curaj sa lasi ghidonul din mana. Macar ii benzina ieftina :D.

Si ca sa fie tacamul complet, cum am intrat in Cernauti am dat si de fras’o mai mare, adica drumuri in continuare valurite, dar cu piatra cubica. Multa si mare, de care ei sunt super mandri ca dateaza inca de la primul razboi mondial – mda, cam asa se si simte sa te plimbi pe acolo ;).

Cluj to Nordkapp 2016 - Dusi.roDar, trecand peste (bine ca n-o fost si ploaie, ca se mura rau de tot duda pe piatra aia cubica, sincer), ne-am trezit si la hostel, drept in buricul orasului: TIU Chernivtsi Backpackers. Unde pana la urma lucrurile or fost super faine, in ciuda balbaielilor initiale: rezervarea pentru camera cu doua paturi n-o fost luata in seama, parcarea privata era de fapt la marginea trotuarului, etc. Dar numai bine, ca am primit o camera de patru paturi (numai pentru noi) si am platit pentru doua, deci am primit si rest, iar baiatul care avea grija de hostel s-o dovedit a fi un excelent ghid local, unde mai pui ca vorbea binisor romana. O masa buna (si ieftina, multumita aceluiasi ghid), o plimbare pe cinste si cateva beri mai incolo, eram gata sa incheiem prima zi. Urmeaza Kiev-ul ;).

Traseul final o fost asa: Cluj-Napoca, Lechinta, Vatra Dornei, Sucevita, Radauti, Siret – Cernauti, Ucraina, in total putin peste 400 de Km – am inceput cu dreptul planul nostru de maxim 300 de Km pe zi ;).

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Marian

Pasionat de calatorie, scris, mers pe munte, pe bicicleta sau cu motocicleta, ma caracterizeaza nelinistea mai mult decat orice altceva. Din acest motiv ajung sa scriu mai rar decat imi doresc, dar cum suntem cam putin pe acasa, scriem cand si cum apucam. La urma urmei conteaza in primul sa ai despre ce scrie, nu?

You may also like...

4 Responses

  1. 22/09/2016

    […] Vestea cea mai buna a fost ca astea erau ultimele probe. Probabil am mai fi gasit noi ceva, dar s-a gatat timpul si vineri, pe 1 iulie am zbughit-o. […]

  2. 22/09/2016

    […] sa continuam dara. Daca tot am inceput calatoria cu un traseu lejer mai lung fata de “maximul” propus, a doua zi eram deja eroi :D. Mai […]

  3. 01/10/2016

    […] zilei o gasiti aici, iar povestea GPS-ului […]

  4. 05/10/2016

    […] ce am trecut granita Ucrainei m-am simtit ca pe camila, nu pe cal. Zice-se ca mersul pe camila, diferit leganat de cel pe […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *