Ultima tura de pregatiri

In 2014, cand am plecat in India, ne-am dus ca niste floricele. Pregatiri minime: traseu de tipul “mergem pe acolo pe coasta vestica”, echipament de rezolvat la fata locului, mobra de inchiriat, cazari de gasit pe drum. Plecat panselute, intorsi panselute fericite.

Amu, pentru Norvegia pregatirile au fost intense si pe o perioada suficient de lunga – vorbim despre luni de zile. Atat am facut pregatiri de am plecat satui de impachetat si despachetat. Am schimbat mobra – GS-ul a plecat la Bucuresti si am adus de la Brasov un V-Strom entuziasmat de drumuri lungi – asa ca noi – pe care l-am bagat la treaba, sa se obisnuiasca cu ideea. Am cumparat echipamente complete si prin mai le-am facut proba – pana la Bucuresti si inapoi. Vulpoiul s-a ocupat de potcovit calul si cu o saptamana inainte de 1 iulie, marea plecare, am facut o ultima proba cu toate bagajele.
Duminica, 26 iunie, am fugit dupa aer mai curat si mai racoros – Clujul era in coacere; traseul, fara harta de data asta: Floresti, Luna, Baisoara, Muntele Baisorii, Iara, Ocolisel, Coltii Trascaului, Aiud si inapoi acasa prin Turda – aproximativ 270 de kilometri cu pauza de vreo trei ore de somn la hamac/citit la iarba.

Ne-am plimbat in cautare de un loc linistit si cumva am ajuns pe Valea Ocoliselului unde am trantit hamacul intre doi copaci. Vestea buna, dupa ziua asta, a fost ca au incaput toate bagajele – in si pe case-uri. Ba chiar am avut loc si noi pe langa ele. Vestea rea a fost ca deja ne calificam la categoria low-rider. Trecutul peste santuri cam iesea din discutie. Traversa el, un fir de apa, drumul si cum parea ca traverseaza de ceva timp, a sapat si un sant mic – perpendicular pe drum. L-am trecut noi, dar scutul a gustat putin pamant cu apa.

Vestea cea mai buna a fost ca astea erau ultimele probe. Probabil am mai fi gasit noi ceva, dar s-a gatat timpul si vineri, pe 1 iulie am zbughit-o.

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Adina

Obsedata de toate soiurile de zambete. Si de oameni.
Sunt (inca) un copil care calatoreste prin lume si prin vietile altora; iubesc plimbarile si vorbesc mult.
Povestesc despre motoare, biciclete, trekking si escalada prin munti, experiente si patanii de pe drumurile batute, iubirea pentru mari si oceane, poate despre concerte, dar sigur despre drumuri – indiferent de mijlocul de transport ales.

You may also like...

1 Response

  1. 07/10/2016

    […] pastrat si acum, dar acasa la familia Vulpe s-a mai adaugat un factor in plus. Intarziatul. Oricate pregatiri am face, indiferent unde plecam si pentru cat timp, pornim cu cel putin o ora mai tarziu fata de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *