Babruysk, ATM-urile si prietenii buni de la Cluj

Imediat dupa ce am intrat in Belarus ne-am oprit la prima benzinarie sa vedem daca au ceva de mancare. Ar fi mancat si gura noastra un sandvici, dar din pacate nu aveau decat biscuiti si oricum nu se putea plati cu cardul.

Cu burti zgomotos de goale am luat drumul drept spre Minsk. Ma, nene, da’ asa un vant ce se pornise am zis ca nu-i adevarat. Cel mai bine era cand prindeam un gol de aer, depasind vreun camion, si apoi intram iar in pala de vant. Real life rollercoster. La un moment dat, Marian a intrat in parcarea unui hotel care spunea ca ar avea ATM, sa ne scapam de un stres, dar s-a intors de acolo morocanos, asa ca am mers mai departe. Ziua deja parea ca nu vrea sa se mai termine.

La prima benzinarie, am zis “Gataaa!!“. Pauza. De dimineata numa’ pe fuga am fost. Visam la o cafea, la toaleta si la ceva de potolit stomacul. Plus ca Marian voia sa faca si presiunea rotilor, ceea ce presupunea ca trebuie sa se raceasca putin “cauciuciu”. Am intrat prima si am incercat sa ma inteleg cu tipul din benzinarie, dar nu prea mi-a fost sa am rabdare, asa ca am asteptat cuminte translatoru’. A venit si vulpoiul, a bodoganit ceva acolo si in timp ce se incalzeau sandviciurile si se faceau cafelele scoate magicul card bancar sa plateasca. Prima incercare esuata. A doua? Esuata. “No, stai.”, zic, “Platesc eu cu Mastercardul, daca nu vrea Visa.”. Scot mandra carteluta si… eroare. Super. Extaz.

De acasa am plecat cu niste Euro cash, asa am reusit sa platim pana la urma. Dar baiul mare era ca nu ne mergeau cardurile. Nici unul!

“In cel mai rau caz, schimbam niste euro in Babruysk!”

Intr-un tarziu, dupa ce ne-a batut vantul de pe toate partile si ne-a picurat si putina ploaie, am ajuns in orasul mult ravnit si ne-am oprit la prima intersectie mai aglomerata. Erau acolo doua ATM-uri, de la banci diferite, florarie, minimarket-uri, magazin de ziare.

ploaie in Belarus

“Macar unul sigur tre’ sa mearga.”

Pana aici, consumasem iar vreo 3 liniute din 5 – despre benzina vorbesc, da. Cu experienta de la dimineata-pranz, am zis sa rezolvam problema pe loc, ca altfel albim sigur pana ne intoarcem acasa. Marian a incercat sa vorbeasca cu un taximetrist, macar sa ne schimbe el cativa Euro, dar nu s-au inteles neam – omul nu stia deloc engleza si urmele de rusa pe care le bungheste vulpoiul nu s-au aratat suficiente. Apoi un motociclist a tras langa noi, probabil sa ne intrebe de ajutor, dar cu el nu a fost nici un chip sa ne intelegem. Ne-am salutat din cap si cam atat. Intr-un final, taximetristul ne trimite la cateva sute de metri dupa intersectie, ca ar fi banca acolo. Poate daca ne spunea de la inceput nu am fi ajuns la 18:05 in fata bancii, la 5 minute dupa ce au inchis.
Sa vi-l inchipuiti pe Marian cu casca in cap si jumatate de cagula pe barba cum bate in geamul bancii si il roaga pe nenea paznicul sa ii deschida ca “trebuie sa schimbam” si ii flutura niste bacnote. Eram amandoi la limita energiei si rabdarii.

A urmat apoi o fuga pe strazile orasului, GPS-ul ne ducea inspre un centru, dar ne cam invarteam in cerc. Cumva, nu stiu cum, a iesit vulpoiul din bucla cu drumuri neasfaltate si am ajuns intr-o zona pietonala, unde iar, erau doua banci cu ATM-uri. Am incercat amandoi, cu ambele carduri sa scoatem niste bani si nimic. Nimic nu au vrut sa scoata amaratele alea de aparate cu bani.
Ne-am apucat sa sunam la banca, acasa, sa vedem care e baiul, asa cum ne-a sugerat chiar si unul din ATM-uri. In timp ce ascultam muzica pe fundal, in asteptarea unui operator,  imi aduc aminte ca avem o prietena care lucreaza la banca cu pricina si, sperand ca nu este inca in concediu prenatal, am indraznit sa aruncam cu cerere de ajutor. Asa ca Marian suna la familia Veres, eu sunam la banca, cu cate o mana am inceput sa ne echipam de ploaie, sa acoperim motorul si apoi sa fugim sa ne pitim sub un copac. Mai o fuga la ATM, mai un “vedem operatiunile, dar nu este nici o iesire din cont; nu stim de la ce este, dar mai incercati in 15 minute”. Cert e ca problema nu s-a putut rezolva pe moment, ploaia ne-a trantit si un curcubeu, noi inca aveam nevoie de bani si inca vreo 150km pana in Minsk. Asa ca am sarit la planul doi: casa de schimb valutar. Si inca o data Ovidiu si Alina incercau sa ne gaseasca casa de schimb valutar; nu stiu, zau, ce ne-am face daca nu am avea asa prieteni care sa ne poarte de grija. Noi am schimbat locul, intr-o alta zona pietonala si a inceput cautarea. Eu am ramas langa mobra si vulpoiul la “plimbare”. Dupa inca vreo 20 de minute de pazit V-Stromul, m-a apucat frigul si groaza de faptul ca ne prinde noaptea si ciuciu-banana ruble.
Intr-un final se intoarce val vartej Marian si-mi spune rapid “Hai sus, ca mi-a spus o tanti unde gasim Exchange!”.

curcubeu in babruysk

Dupa asta am descoperit ca orasul era chiar mare si la fiecare semafor, se auzea urletul lui Marian “Dobry den’! Korona?” Si oameni de pe trotuar ne faceau semne: taaaat inainte. Pana cand a trebuit sa facem o stanga si am oprit in parcarea unui market. Nu era centrul comercial pe care il cautam, dar niste domni ne-au explicat prin semne si ceva in rusa (belorusa?), cam pe unde, ce si cum.

“Is it still open?

“Daaaa, daaaa!!!”

Bun. Eu nu am inteles nimic din ce au zis, dar din semne pricepusem ca “facem o dreapta si apoi tot inainte pana cand la o intersectie mare facem stanga si tre’ sa il vedem ca-i mare”. Buni oamenii ‘ceia la mima. Buni. Marian a zis ca dupa un castel tre’ sa facem stanga aia, “au zis ei ceva de castel”. Bine, no, sa merem. Si am mers, am gasit castelul, era gonflabil, cu topogane pentru copii, si dupa el, un supermarket cu magicul nume Korona.

Bucurie si graba. Eu am ramas iar sa pasc motorul, iar Marian a fugit, la propriu, inautru. Inca imi pastrez opinia si spun ca era asa grabit pentru ca avea nevoie la toaleta. Cat l-am asteptat, in parcare, s-a oprit si ploaia, soarele se pregatea sa apuna si eu tremuram deja vizibil.

In parcare la Korona, in orasul sora al Sloboziei din Ialomita noastra (mi s-a parut mie ca ar semana), am avut parte de al doilea cel mai fericit moment din ziua asta lunga: a iesit printul si mi-a facut semn ca e OK, avem ruble.ruble Belorus

Dupa ce am dat repede mesaj prietenilor nostri de suferinta (multumim Alina, multumim Ovidiu), am alimentat la prima benzinarie si am zbughit-o pe cea mai directa autostrada; sau drum expres, ce-o fi fost ala. Partea extraordinar de frumoasa a serii a fost faptul ca pana in Minsk am urmarit apusul timp de o ora si tot nu reusea soarele sa se ascunda de noi. Partea ailalta, pentru ca trebuie sa fie mereu doua fete, a fost ca asa de frig ne-a fost ca am ajuns amortiti in capitala Republicii Belarus.

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Adina

Obsedata de toate soiurile de zambete. Si de oameni. Sunt (inca) un copil care calatoreste prin lume si prin vietile altora; iubesc plimbarile si vorbesc mult. Povestesc despre motoare, biciclete, trekking si escalada prin munti, experiente si patanii de pe drumurile batute, iubirea pentru mari si oceane, poate despre concerte, dar sigur despre drumuri - indiferent de mijlocul de transport ales.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *