Granita Ucrainei cu Belarus

Plecarea din Kiev a presupus reechiparea calului cu toate bagajele. Dar dupa ce am reusit sa le aducem in fata hostelului, am scos limba la portarul uracios (care s-a uitat posac la noi cum ne chinuim sa deschidem usile cu bagajele in dinti), am luat o cafea si dusi am fost.
Am pornit destul de devreme, dar chiar si asa am pierdut ore bune din viza noastra de trazit prin Belarus. Aveam asadar mai putin de 48 de ore sa traversam granita, am luat in calcul cateva ore de petrecut in vama, si apoi trebuia sa facem precum “melcul tusti”* pana in Minsk.

La capitala, birjar!

La capitala, la capitala, dar pana acolo cine s-ar fi gandit ca ne vom pierde noi, ca doua floricele prin zona de excluziune Cernobal? M?! Nici noi.

spre zona de excluziune Pripiat-Cernobil

spre zona de excluziune Pripiat-Cernobil

Sa incepem cu faptul ca flora era din ce in ce mai uscata spre inexistenta cu cat ne apropiam de granita. Eu, sincer va spun, habar nu aveam pe unde si ce urmeaza sa traversam. Stiam doar ca trecem pe langa zona de excluziune Pripyat-Cernobal, ca urmeaza sa traversam un stat “cu afinitati iubitoare de ursi”(a se citi U.R.S.S.) si ca trebuie sa ajungem la Minsk. A! Si mai stiam ca trebuie sa imi mentin datoria de cicalitoare cu privire la acul de pe bord, indicatorul de benzina. Vulpoiul, pare-se ca avea in plan sa alimenteze dupa granita. Amu, teoretic, treaba asta era foarte bine inclusa in plan. Doar ca… Dupa ce am inceput sa pozez vegetatia care a inundat casele parasite in 1986, ne-au oprit, la o bariera, niste domni in uniforma sa ne intrebe… ceva. Ne-au cerut pasapoartele si apoi ne-au intrebat, noi “Minsk, Minsk!”. Ei au mai zis ceva. Noi “Belarus, Minsk!”. Ei au mai zis ceva cu semn catre dreapta, asa ducea drumul, au zambit cald si frumos (au fost chiar simpatici) si au ridicat bariera. Zic: “Iupiiii! Ne apropiem de granita.”.

Da’ de unde.

Mai bag doua poze, si pac alta bariera. No, aici nu ne-a mai oprit sa ne intrebe de acte de identitate ci numa’ asa din cap ne-a intrebat ca “incotro?”. Noi am zis iar ca “Minsk, Minsk! Belarus border?”. Si el ne-a ridicat bariera si ne-a zis ca merem bine, adica din cap asa, inainte pe drumul pe care intentionam sa mergem. Si ne-am dus si ne-am tot dus, padurea era deasa, ruinele caselor impadurile, pe marginea drumului multe semne care spuneau destul de vehement ca nu ai ce cauta in padure si ca mai bine tii drumul, iar becul de gaz ne facea fericit cu ochiul.zona excluziune Pripyat-Cernobal, Ucraina
Pe motor brusc a mai aparut laga noi un iepure cu un manunchi de morcovi la purtator: “Daca ramanem AICI fara benzina sa vezi atunci bai!”.
Si ajungem la un gard, gard care semana a granita. In fata noastra mai era oprit un autocar, deci parea clar “aici e vama”, ne-am zis noi. De fericire nici nu m-am mai ofticat asa tare ca taman incepuse sa ne ploua.

Prima data se apropie de noi un tanar inarmat cu o puschi-puschi si zice ceva in rusa. Apoi noi, nene, nem. Si daca tot vede ca noi ii impingem pasapoartele si el tot “Niet, niet!” se duce sa aduca intariri. Mai aduce un tanar, mai inalt, blondut si cu o alta puschi-puschi. Tipul cu numarul doi stie engleza. “Eeee“, spun eu in gand bucurandu-ma ca daca ne ia pasapoartele poate ne putem vari undeva, sa ne ferim de ploaie, pana ne proceseaza datele.
Ce ne spune? “This is not international border? This local border only.” Si noi “Minsk, Minsk!”, “Belarus?”. “Da, da! This national border, not international border.”

O, Iisuse!

Recapitulam: suntem in zona de excluziune Cernobil, nu mai avem benzina de frecat motorul in cautare de granita, granita la care am ajuns e doar pentru ucrainieni si bielorusi, iar timpul nostru de viza scade “tic-tac, tic-tac”.

Am luat-o inapoi catre ultima bariera, prin ploaie evident, unde tipul are ne-a vorbit dand mai mult din cap si-a dat seama ca a zbarcit-o si ca defapt trebuia sa mergem la stanga, nu la dreapta. Si amu mergem si ne impotmolim iar: la prima intersectie vulpea a facut iar dreapta – catre potentiala vama. Nu era nici un indicator, nu aveam nici un habar pe unde suntem sau unde trebuie sa ajungem. Si beculetul “bling-bling” pe bord.

Amu drumul pe care am luat-o nu s-a terminat in gard ci in drum pietruit cu extindere vizibila la drum de pamant. Injuraturi si enumerari de rude mai tarziu, un padurar si un alt nene vin sa ne sara in ajutor. Nici unul nu bobea engleza, noroc ca Marian mai stie vreo doua cuvinte in rusa. Inteleg oamenii ce vrem, ne spun unde e granita si ne spun cati kilometri sunt. Dupa calculele noastre nu aveam sa ajungem cu ce mai era in rezervor acolo. Asa ca intrebam si de o benzinarie. Si dupa ce se sfatuiesc intre ei ne spun iar unde si cati kilometri sunt pana la satul cu benzinarie. In timp ce Marian intoarcea mobra, ei s-au mai minunat de V-Stroama si apoi pornim timid spre “Doamne, da o pompa!”.

de excluziune Pripiat -Cernobal, ajutor-in-padurea-toxica, Ucraina

de excluziune Pripiat -Cernobal, ajutor-in-padurea-toxica, UcrainaAveam deci 35 de km pana la vama, si 30 de kilometri in alta directie spre benzinarie, Ovruch. Parca or trecut multe zeci de kilometri pana am gasit un chiosc, langa o pompa de benzina, dar nu va dati seama ce munte ne-am dat noi jos de pe inima la infatisarea micutei benzinarii. Cand a inceput sa se umple rezervorul mi-am dat seama si de faptul ca noi nu mai avem nici o rubla cash, sa platim, iar dupa cum se prezenta locul mi s-a albastrit fata la ideea ca e posibil sa nu aiba POS. Asfel ca in momentul in care Marian a aratat cardul catre casier si acesta nu s-a uitat crucis la el, a fost momentul de apogeu al fericirii pana in acel moment al zilei.

Doi biscuiti si cateva guri de apa mai tarziu am pornit cu calul adapat catre orasul care avea misterioasa vama internationala, Slovechno.
Chiar inainte de granita, pe drumul P28, sa vezi si sa nu crezi, vreo trei benzinarii una dupa alta. Stiti ce se auzea din castile noastre? Mormaitul lui Muttley, din desenele animate.

Din Ucraina iesim dupa o scurta verificare a actelor si o scurta amusinare a bagajelor de catre catelusul de serviciu/ Traversam apoi cativa kilometri buni de zona neutra pana sa ajungem la vama Bielorusa.

Aici, din fericire, nu era coada, dar batea vantul rau de tot. La primul control al motoretei vamesii ne-au dat niste hartiute pe care sa le completam. In dublu exemplar, un exemplar ramanea la intrarea in tara, iar celalalt trebuia sa-l avem cu noi la iesire. Va inchipuiti cum ne-au zburat pe acolo foile, cum am fugit dupa pixul lui Marian care se rostogolea grabit spre Belorus si ce fericiti am fost noi datorita acestor intamplari, de altfel, banale. La punctul doi al vamei, la verificarea vizei, am avut parte de o vamesa tare simpatica, care stia chiar bine engleza si care ne-a ajutat mult. Am mai completat un formular in dublu exemplar pentru V-Strom, ne-a verificat si ea bagajele printre niste zambete si gata.

La final ne-a intrebat daca ne mai poate ajuta cu ceva si ne-a spus ca exista si un Exchange in spatele cladirii lor. Dupa un scurt schimb de priviri cu vulpoiul, am decis sa mutam mobra in parcare si sa se duca sa schimbe niste euro. Ca daca nu aveau oaminii POS in Ucraina dormeam la cort pe marginea drumului si apoi cel mai probabil trebuia sa o luam prin Polonia, pentru ca viza de Belarus ar fi expirat inainte sa iesim din tara.

Asadar, dupa ce il astept vreo 20 de minute pe Marian, se intoarce parca mai nervos si fara bani schimbati. Nu s-a inteles cu tanti neam. “Eh“, zic, “las ca scoatem de la un ATM in primul oras mai mare“. Aveam nevoie de bani in principal pentru plata hostelului din Minsk.vama Ucraina - Belarus, Slovechno

“Uite, pe harta apare un oras mare inainte de Minsk, Babruysc. Oprim acolo.”


*Un concurs de cules melci. Un oltean, un moldovean si-un ardelean. Olteanu aduce doi saci de melci, moldoveanu un sac de melci, ardeleanul, niciunul.
– Pai cum, nu ai gasit niciunul ?
– Apai domnilor, io cind sa ma aplec dupa melc, melcul tusti in tufe…

Adina

Obsedata de toate soiurile de zambete. Si de oameni. Sunt (inca) un copil care calatoreste prin lume si prin vietile altora; iubesc plimbarile si vorbesc mult. Povestesc despre motoare, biciclete, trekking si escalada prin munti, experiente si patanii de pe drumurile batute, iubirea pentru mari si oceane, poate despre concerte, dar sigur despre drumuri - indiferent de mijlocul de transport ales.

You may also like...

2 Responses

  1. Marian Vulpe says:

    “las ca scoatem de la un ATM in primul oras mai mare“ – mda, fix asa am zis si io :S.

  1. 07/10/2016

    […] prima benzinarie, am zis “Gataaa!!“. Pauza. De dimineata numa’ pe fuga am fost. Visam la o cafea, la toaleta si la ceva de potolit stomacul. Plus ca Marian voia sa faca […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.