Poveste despre India

Cum ne tot plangem prin postarile de pe pagina de Facebook, una (cea mai mare) dintre problemele noastre este sa gasim cazare. Ori arata groaznic ori sunt extrem de scumpe (relativ la preturile din India). In cele mai multe cazuri, nu exista pur si simplu sau daca exista ni se arunca un “room full” in fata si nu mai e loc de negociere. Mno, scenariu in care nu prea ramane loc de intors asa ca acceptam cam ce gasim, fara mofturi.
La fel am facut si aseara, undeva intre Mumbai si Ahmedabad, in Charoti (mic orasel la marginea autostrazii). Am ramas in fix primul “motel” gasit, “lodge” conform denumirii locale – eram si obositi si era deja spre tarziu asa ca n-am facut mofturi. Numai ca dupa ce am ocupat efectiv camera am vazut mai bine ce si cum: era efectiv infect, nu-mi venea nici sa respir daramite sa dorm in camera aia. Oamenii au incercat sa fie cat se poate de amabili dar conditiile erau la fel in toate camerele: o mizerie. Combinat cu oboseala zilei si problemele avute cu motoparta, am picat nervos – rau. Bonus nici macar nu puteam iesi la aer, camera respectiva neavand cheie si deci… nu putea ramane nesupravegheata. Seara perfecta.

Sat pescaresc Dahanu - India
Plin de spume i-am spus Adinei ca ies sa iau apa si efectiv daramat m-am asezat pe o bordura, in fata motelului, cu capul in maini. Voiam sa iau o pauza de tot si toate…
Numai ca la nici 2-3 minute aud o voce ca ma saluta si ma intreaba de sanatate – un tanar, localnic, aparent bine intentionat. Cam printre dinti si fara chef ii raspund, intr-o dunga, doar-doar oi scapa repede de clasicul “interviu” de care zau nu aveam chef. Numai ca omul s-a dovedit a fi mult mai mult decat am crezut la prima vedere. Intr-o engleza excelenta (si rar intalnita in India) mi-a spus ca ne-a vazut de cand am venit si ca era sigur ca n-o sa acceptam camera, stiind in ce conditii era. Cum insa era prieten cu “patronul” nu avea cum sa ne traga de maneca. Dar, cumva, tot el s-o simtit raspunzator ca macar prin bunavointa sa ne compenseze.
Si iaca asa, jumatate de ora mai tarziu aflasem ca tanarul Rahul, de doar 24 de ani, locuitor al oraselului de coasta Dahanu (la nici 25 Km de unde eram), membru al mini-grupului zonal de conducatori de Royal Enfield (Royal Dahanu Riders), actionar activ in 3 firme diferite, este, peste toate astea, un om foarte fain si foarte prietenos. Regreta foarte mult ca n-a putut sa ne ofere o cazare mai buna si ne-o invitat sa-i vizitam orasul si plaja asociata. In plus ne-o trimis catre un service Royal Enfield aflat in zona, cu asigurarea ca acolo vom primi tot sprijinul (asa a si fost).
Bun, dupa mai bine de jumatate de ora, cu o stare de spirit complet schimbata in bine, am revenit in camera si am trecut la o calma pe Adina, super speriata pentru ca nu stia nimic de mine – pe buna dreptate (sorry Adina :S). Mno, am supravietuit intregi noptii si am hotarat ca nu stam o zi in plus dar de-o fuga pana pe plaja si un chai cu noul nostru prieten putem intarzia.
Zis si facut, ne-am pus la drum, ne-am pierdut fo’ ora prin stradute uitate de lume de satuc pescaresc vechi, am dat o privire pe plaja si ne-am oprit sa mancam, in Dahanu, oraselul lui Rahul. I-am trimis un mesaj si in nici 5 minute era cu noi la masa, plin de zambete si voiosie, parca eram prieteni de-o viata si ne revedeam dupa multi ani. Si tot asa zambind ne-a si adoptat, ne-a povestit una-alta si la final ne-a spus ca, acum ca ne cunoastem si suntem musafiri in tara lui, el ne va insoti si asista la nevoie, telefonic, pe tot restul calatoriei. Si nu doar o zis, tot el o negociat ce-si-cum cu cei de la service si ne-a sunat pe seara, sa se asigure ca am ajuns intregi si am gasit cazare.
Sa va mai spus cat de fain se simte sa gasesti astfel de oameni? Sau ca tot asa ne tine India, cu cate una calda si una rece?

Rahul -Royal Dahanu Raiders

PS – cat am stat la service ne-am mai facut inca un prieten care ne-a si invitat la el acasa, la un chai. Cand am aflat ca-i de loc din Rajasthan, local catre care ne indreptam (noi intalnindu-ne in Gujarat) am acceptat imediat invitatia – si n-am regretat. Bonus o fost fain sa mergem impreuna o bucata de drum, doua Royal Enfield in pereche, pe autostrada :D.
PS2 – tot astazi motoscarta o fost si botezata. Receptionerul de la motelul in care ne aflam (si care este muuuult mai rezonabil decat cel de aseara, cu doar 50 de rupii mai mult) o botezat-o “bikeyji”. Mie mi-o placut tare mult asa ca am adoptat imediat denumirea :D.

PS3 – am facut noi cum am facut si iar am ajuns pe coasta, pe plaja. Nu ne dam desprinsi de mare :P.

Royal Enfield plaja Dahanu

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Marian

Pasionat de calatorie, scris, mers pe munte, pe bicicleta sau cu motocicleta, ma caracterizeaza nelinistea mai mult decat orice altceva. Din acest motiv ajung sa scriu mai rar decat imi doresc, dar cum suntem cam putin pe acasa, scriem cand si cum apucam. La urma urmei conteaza in primul sa ai despre ce scrie, nu?

You may also like...

1 Response

  1. 22/09/2016

    […] mai stiti pe Rahul, fratiorul meu adoptiv din India? Mno, baiatul este in focurile organizarilor, peste nu putina […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *