Cernauti, Ucraina

cu barca pe valuri

cu barca pe valuri

Dupa ce am trecut granita Ucrainei m-am simtit ca pe camila, nu pe cal. Zice-se ca mersul pe camila, diferit leganat de cel pe cal – datorita felului diferit de a pasi a celor doua patrupede in discutie – e foarte asemanator cu miscarea barcii pe valuri. Am putut sa imi confirm treaba asta dupa plimbarea pe camila, in desertul Thar, Marele Desert Indian, acum aproximativ trei ani, la sfarsitul motoriadei noastre prin India.

Astfel ca acum pot sa spun sigur si fara dubii ca, da, mersul cu motorul pe drumurile valurite ucrainene este ca si mersul cu vaporul spre Insulele Lakshadweep. Atat doar ca pe sosea mai intalnesti si alte “barci/vapoare” – care din sens opus, care vaslind cu grija in acelasi sens. In Marea Arabiei am intalnit doar pesti zburatori – la distante maricele am zarit si alte ambarcatiuni.

Desi eram cam franti dupa drumul din prima zi, am avut suficient entuziasm cat sa nu ne lasam ofticati prea tare de starea drumurilor si am ajuns inca veseli in Cernauti. Oraselul ne-a intampinat mandru cu drumuri pietruite; din loc in loc pietruite si valurite. Va dati seama ca pe doua roti chestia asta e… zdruncinatoare. Am aflat ulterior, de la gazda hostelului la care am parcat cizmele, ca s-a pus problema asfaltarii, dar primarul a considerat ca piatra de pe vremea romanilor nu e de aruncat asa, cu una cu doua, ci e de pretuit si de pastrat spre zbenguiala bujiilor.

Cumva, am ajuns in centru, si GPS-ul ne-a bagat pe o straduta unde s-ar fi parut ca trebuia sa gasim hostelul*.

piatra de pe vreme romanilor in Cernauti

piatra de pe vreme romanilor in Cernauti

Asadar vulpea o ramas sa pazeasca Stroama, iar eu am cautat numarul strazii potrivit. Era una singura, de tabla, si era bine, bine ferecata. Nu era nimic scris la interfonul din dotare, dar dupa ce un nene mi-a spus “yes, hostel, here” am presupus ca suntem binie. Aici a inceput distractia. Recomandarea venita de la cel care ne-a primit a fost sa dam tot jos de pe mobra. Adica ia si cara, nene, side-case-uri, top-case, tankbag si toate cele trei plase (cu cort, saltelute si saci de dormit) in camera. Intre timp am aflat si ca nu mai este valabila rezervarea facuta. Camera de doua persoane a fost data altui cuplu si noi urma sa stam in alta, de patru persoane. Noroc si-asa, ca nu ne incurca sa dormim cu mai multa lume – avem experienta dormitului intre sforaituri la cabanele din muntii nostri dragi – dar cu cate bagaje aveam nu ne asteptam sa mai reusim sa ne si perindam printre paturi. Partea draguta, iar, a fost ca pana la urma am ramas doar noi in camera, deci toate bagajele au dormit in celalalte doua paturi.

Dupa un dus si schimbat de sosete am iesit sa mancam si sa vizitam Cernautiul. La recomandarea celor de la hostel am gasit un loc cu meniuri scrise in rusa si chelneri care nu stiau nici o boaba de engleza (sa ne obisnuim cu ideea, ca doar aveam sa trecem prin cateva tari umbrite de marele urs).


strada ce-si poarta amintirile romanesti la vedere

strada ce-si poarta amintirile romanesti la vedere

Redactia ziarului "Zorile Bucovinei"

redactia ziarului “Zorile Bucovinei”

Cu burta plina am colindat apoi partea pietonala a centrului, unde am gasit un soi de Strada Republicii, din Brasov, cu iz de Lipscani bucurestean. Am gasit Centrul Cultural Roman, Restaurantul Bucuresti si Redactia ziarului “Zorile Bucovinei”. Eu m-am simtit ca acasa.

Ziua s-a incheiat cu o plimbare catre o zona micuta, cu istorie in spate, si povestea noului nostru prieten – gazda hostelului. Ucrainean ce iubeste o romanca – motiv pentru care stia binisor si limba romaneasca-, tocmai intors “de la militarie” – din Crimeea, dupa Maidan.

Am baut apoi cate o bere locala in fata marii usi de tabla si am impartit pijamalele.



*Hostelul

– Pozitionat central – la 2-3 minute de zona turistica
– Bucatarie bine dotata – frigider si aragaz la indemana
– Cafea si ceai cat iti trebuie sa te trezesti – atat doar ca nu era cafea ci nes
– Parcarea nu a fost tocmai parcare – am lasat motorul in fata cladirii, pe strada cu sens unic; cu masina cred ca e mai dubas
– Personal dragut si atent – stiu atat limba engleza cat si cea romaneasca
– Internet gratuit, dar cu semnal relativ prost
– Dusuri cu apa calda si baie la comun
– Acces la PC conectat la net, ca sa iti poti cauta obiective turistice, drumul pe mai departe sau sa-ti faci rezervari la avion/autobuz/orice-altceva – cred totusi ca nu e tocmai acceptata ideea de a te posta la unul din aceste calculatoare ca sa te uiti la ultimul episod din cine stie ce urmaresti tu
– Zona de socializare foarte cozy
– Minimarket la maxim 5 minute de hostel
– Camerele sunt relativ mici

cand se lasa noaptea peste Cernauti

cand se lasa noaptea peste Cernauti

cand se lasa noaptea peste Cernauti

 

Sharing is caring:Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someoneShare on Google+

Adina

Obsedata de toate soiurile de zambete. Si de oameni. Sunt (inca) un copil care calatoreste prin lume si prin vietile altora; iubesc plimbarile si vorbesc mult. Povestesc despre motoare, biciclete, trekking si escalada prin munti, experiente si patanii de pe drumurile batute, iubirea pentru mari si oceane, poate despre concerte, dar sigur despre drumuri - indiferent de mijlocul de transport ales.

You may also like...

2 Responses

  1. 05/10/2016

    […] pornit din Cernauti pregatiti sufleteste pentru inca o zi in care planuisem aproximativ 500 de kilometri de parcurs. […]

  2. 12/01/2017

    […] GPS-ul ne-a dus in zona in care zicea el ca ar fi hostelul* la care aveam rezervare. La fel ca in Cernauti, din motive de bagaje, am cautat o camera dubla si sa fie oarecum aproape de centrul turistic. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *